Amintiri din Cugiria

Țara mea

Din cuibul dealurilor de smarald

Am evadat spre înălțimi albastre,

Doar șoimii se roteau pe cerul cald

Rotind în cercuri mici tăceri sihastre.

Pe Râul Mare am urcat domol,

Curgeau, prin frunze, dâre de lumină,

Ca prin tunel de crengi am dat ocol

Pe Valea Grúșerii, de ferigi plină.

M-am regăsit pe culme, la Mugești,

Un alt Adam cu Raiul la picioare,

Un roi de clăi de fân spunea povești

Despre străjeri ori daci pierduți în zare.

Albeau mesteceni margini de păduri

Ca un hotar de-a lunguri de cărare,

Sau, despicați în leațuri de securi,

Se țes în garduri, mărginind ponoare.

Pe cai masivi, cu straițe vărgate,

Trec mărgineni, ne salutăm alene,

Eu merg în jos, ei urcă. De departe

Ne-ngână clopotele din Călene.

E verde, soare, liniște, senin.

E un rotund de început de lume,

E un tablou, e un tezaur plin,

E-o țară-aici, Cugiria pe nume...

(Propunere pentru vineri, 27 mai 2016. Autor - V. D.)