Pentru că grupului nostru i s-a repartizat un spațiu în revista cu același nume, am trimis celor cu care comunic (telefonic sau prin internet) rugămintea de a trimite câteva materiale pentru a fi publicate.
Nu știm câte materiale vor fi selectate, nici care materiale! Le-am citit pe toate, fără să fie precizat autorul/autoarea, ne-am dat cu părerea și au fost trimise redacției.
Le public aici pe toate. Menționez că două persoane contactate nu au dorit să participe.
Nu trec numele autorilor, astfel eventualii cititori pot comenta fără să fie influențați de nume.
*****
Carmen Watkins
Carmen Watkins
E prea
târziu pentru dragostea asta,
E prea
mult timp peste noi prăvălit
În
repezi torente, să curețe coasta
Inertă și
ternă, de suflet coclit.
Șuvoiaele
sapă pe chip o gravură
Din
care un zâmbet sporește plăpând,
Înfruntă
sarcasmul, a cărui cenzură
Îl
exilează-n „cândva” din „curând”.
E
sufletul fraged, dar gânduri bătrâne
Țes
riduri adânci și dor progresiv,
Mă
năpăstuiesc până când mai rămâne
Doar
îndoiala, cu glasu-i parșiv
Picurându-și
otrava în mintea confuză
Și
rodind deprimare în inima beată,
Ce mă
face să murmur perpetua scuză:
E prea
târziu pentru noi deodată,
Târziu
pentru dragostea asta furată!
*****
2) INERȚIE
Întuneric adânc, încărcat de
păcate
Care sapă-n adâncul ființei
Galerii de frică, exagerate
De-ncrâncenarea neputinței.
Aștept să mă nărui,
Mă nărui împăcată,
Împăcată amărui
Și-n durere spălată.
Ziua devine-așteptare cuprinsă de
febră
Și-ncremenire banală,
Urzindu-și pânza funebră
În care refuz să mă zbat
rațională.
Mă separ de mine,
De mine de ieri,
De cea care vine
Dinspre nicăieri.
Mor în gânduri răzvrătite-n
amurg,
Mă îngrop într-o vară fictivă
Plăsmuită de-un taumaturg
Cu surplus de fantezie
subversivă.
Toamna mă naște,
Învăț să zâmbesc,
Zâmbete – moaște
De dor de lumesc.
*****
Daniela Paleogianni
Daniela Paleogianni
3) Drumul
Când am hotărât să pictez ceva despre Cugir, am căutat
în propria Bibliotecă emoțională și am descoperit ceva despre noi, pictorii:
avem harul de a crea punți între trecut și prezent, pe care le putem traversa
singuri sau împreună cu persoane dragi care recunosc locurile sau sufletele din
tablourile noastre .
Așa am hotărât să privesc spre Drumul de pe lângă
Fabrica de Arme. Știam că în călătoria mea spre rezultatul estetic final o să
văd în imaginație urmele de tălpi mici de fetițe ale mamei și mătușii mele,
afundate în țărâna fină de drum ars de soare, de pe când mergeau cu vacile la
păscut sau licurici ascunși în noapte, perechi-perechi, lucind ca doi ochi de
urs, atunci când uneori căutau după junincile pierdute. Am văzut-o aievea
și pe bunica Bucurița și pe Păvăluc, urcând vitejește panta spre
livada de la orizont, ca să scoată câte două săptămâni la cartofi .
Am simțit și usor miros de praf de pușcă și urechile
înfundate când, acolo în pământ, muncitorii făceau trageri. În această secvență
a memoriei ai mei erau de partea secretă a gardului, înrolați în noua
ordine .
Am preluat amintirile mamei, le-am amestecat cu ulei de
in și pigment de verde de crom, le-am întins pe o linie imaginara de la noi la
un punct de fugă de acum 100 de ani - livada noastră, am marcat direcția cu
sârmă ghimpată și le-am păzit cu gherete de soldați demult retrași .
Umbra ultimei case de pe Scăunel s-a răsturnat pe
începutul drumului meu. Dăinușul copilului ce locuiește acolo șoptește în
adierea toamnei poveștile Scăunelului. Soldații de jucărie amintesc drama și o
îmblânzesc.
Ieșind din poveste, floarea de curpăn mătăsoasă se
zgâieste ca uitarea.
Am salvat însă amintirile…
*****
Drăgan Vasile
Drăgan Vasile
,,O trăznaie mai aparte am
făcută-o într-o toamnă când venea ciurda
de bivoli de la păscut în sat : am legat
cozile la doi bivoli ai unei vecine, pe
care nu le-am mai putut dezlega şi la intrarea în curte pe poarta mică, nu au
încăput amândoauă deodată şi la una, la cea mai tânăra i s-a rupt coada pe la
jumătate. Proprietara celor doi bivoli, vecina noastră, lelea Susană a Poni, a
venit la noi şi i- spus mamei ce năzbâtie am făcut, cerându-i mamei să-i
cumpere o altă bivoliţă cu coadă întreagă pentru că bivoliţa era promisă ca
zestre la fata ei, Ţâia, care era măritată după Ioan a pisichi. Eu stăteam
chitic în casă şi auzeam tot ce se discuta. Mama mi-a luat apărarea, spunând că
al ei copil nu face aşa ceva, dar totuşi eu o făcusem. Lelea Susană i-a mai spus mamei că va merge la şcoală şi îi va spune domnului
învăţător ce am făcut eu. Astfel că in zilele următoare stăteam tot cu frica în sân, aşteptând-o pe
lelea Susană să vină la şcoală, însă nu a venit şi m-am bucurat mult. După
mulţi ani, cand eram deja mare, i-am spus mamei adevărul. Atunci mama a zis:
- Mă,
bată-te copile să te bată norocu’! Eu nu credeam că tu ai făcut lucrul acela.’’
Un
alt caz: ,,Imi amintesc cum într-o dimineaţă de inceput de noiembrie era tare
rece afară şi eu mergeam desculţ cu vacile la păscut în Rât (lunca de
lângă sat) şi aşteptam cu nerăbdare ca pe drum să calc în balega caldă de la
vite ca sa-mi încălzesc picioarele. Da,
o întâmplare crudă, dar adevărată’’.
***** Maria Tirenescu
5) Cochetărie
Ploua de câteva zile şi ea era tristă.
Prea mult timp a purtat veşminte verzi.
Nu i-ar sta mai bine cu alte culori?
Se visa în galben, se imagina în roşu-cărămiziu…
Într-o zi a căzut bruma şi visul frumos s-a împlinit.
Frunza purta veşmântul visat: roşu-cărămiziu.
*****
6) Toamna
O tufă de crizanteme
a înflorit.
Sub soarele rece,
vântul mătură libelule.
Dusă pe gânduri,
ca un titirez,
mă strecor
printre regrete.
a înflorit.
Sub soarele rece,
vântul mătură libelule.
Dusă pe gânduri,
ca un titirez,
mă strecor
printre regrete.
*****
Maria Trif
Maria Trif
7) Și se lasā toamna...
Și se lasā toamna, scuturând
la vise,
Pe aleea strâmtā din grādina
mea;
Ruginește frunza-n veșnicii
promise
Și aduce vântul vremuire
grea.
Ne albește bruma adâncimea
firii,
Nu-ți mai arde gura pe
obrazul meu;
N-are datā nunta, nu se știu
nici mirii
Și-mi adun risipa lâng-un
șemineu.
Și ne cheamā timpul caierelor
sure
Sā ne toarcem clipa firului
nātâng;
Ard, mocnit, pe creste,
ruguri de pādure
Și mā doare jarul de sub
sânul stâng.
Ne îngheațā noaptea cu
privirea-i rece,
Nu mai trag nici caii,
șchioapātā trāsura;
Poezia toatā stā acum sā
plece
Din poemul care și-a pierdut
māsura.
Vestitorii vieții se grābesc
sā-și ducā
Prin strāini cāminul, și,
oprindu-și goana,
Ne-ațipește dorul, vara ni se
culcā,
Lâncezește ora și se lasā
toamna!
******
8) Sonet de toamnā
Deschid o fereastrā, afarā,
Restriștea-i pe uliți și
plouā
Dar noi împārțim pe din douā
Rezervele noastre de varā.
Sunt parte a vremii din tine;
Aici, pe cārārile toamnei,
Tu strângi, încā, mâinile
doamnei
Ce-o crești în femeia din
mine.
Prin lume bat friguri spre
margini;
La noi nu sunt umbre nici
temeri,
Portretele noastre din pagini
Nu-s chipuri pe care
le-asemeni
Cu trupuri aflate-n paragini
Ci suflete-n formā de oameni.
******
Vasile Dumitru
Vasile Dumitru
9) Priviri
te privesc
și cuvintele izbucnesc
în flori,
în zori,
în păsări și în stele.
rebele,
mâinile mele
caută forma de vioară
ascunsă în piele
de căprioară.
e ceață
sau e respirația visului
înșirată pe ață?
grele,
privirile mele
dansează-n șuvițele foșnitoare
ca frunzele strălucitoare
ale castanului
de culoarea aramei
topită în soarele toamnei.
te privesc.
pentru mine vorbesc
luminile ochilor mei
învolburate ca niște cârcei.
******
10) Toamna cugireană
Mergeam așa, pe Râul mare,
Pășind ca-n săli de
catedrale,
Cu stânci abrupte drept
altare
Și pomii înșirați – vestale.
Cupola strălucea, înaltă,
Din Bucuru până-n Călene,
Tăcerea sufletul îmi scaldă,
Doi șoimi vărgați plutesc
alene.
Pe Dealul viilor se-aude
Lătrând un câine de la stână,
M-aplec și mă privesc în unde
Și râul parcă mă îngână.
Văd un afiș, cu scrisul mare,
E despre “Toamna cugireană”,
Ne pregătim de sărbătoare,
Ne-om bucura, de bună seamă!
*******
Articol scris de Vasile Dumitru
